03 august 2022

Mihaela Cimpoies: Orice problema isi are solutia in echipa din care faci parte

O colega loiala, care isi respecta promisiunile si care in toti anii petrecuti la BT si-a indeplinit rolul cu profesionalism. Este vorba de Mihaela Cimpoies, urmatoarea noastra protagonista din seria #OameniidelaBanca, in prezent Specialist Servicii Clienti la Sucursala Deva. 💛

Mihaela lucreaza din anul 1992 in sectorul bancar, fiind mereu atrasa de un domeniu care pune in prim plan interactiunea cu clientii. In anii 2000 s-a angajat la Banca Transilvania, initial ca agent de compensare, iar sase ani mai tarziu a ales sa mearga pe o cale separata si sa se angajeze la o alta banca. In toata aceasta perioada a ramas in relatii foarte bune cu fostii colegi de la BT, astfel incat si-a dorit sa revina acolo unde simtea ca si-a gasit a doua familie. Astfel, a revenit la BT pentru atmosfera placuta pe care o regasea de fiecare data cand deschidea usa de la intrarea in banca. Astazi, nici nu realizeaza cat de repede trece ziua.

„Am incercat mereu sa imi fac rolul cu profesionalism. Investesc foarte multa rabdare in fiecare client pe care il am si incerc sa fiu o foarte buna ascultatoare pentru a-i intelege cat mai bine nevoile. Cheia este sa adresezi cat mai multe intrebari pentru a primi raspunsurile esentiale.” Aprecierea clientilor e cea mai mare multumire pentru Mihaela, dar si faptul ca lucreaza intr-un loc care e respectat. Isi aminteste cu emotie prima zi de birou si nu va uita niciodata caldura cu care a fost primita de colegi. Emotiile nu i-au disparut in totalitate, dar atata timp cat sunt constructive le depaseste si astazi cu succes.

„In tot timpul petrecut la BT am realizat ca exista o echipa. Ne simtim ca intr-o familie. Cred ca acesta e secretul Bancii Transilvania. Faptul ca orice problema isi are solutia in echipa din care faci parte.”

Colegii Mihaelei din generatiile tinere vin cu propriile lor calitati, iar Mihaela se bucura sa fie inconjurata de tineri, mai ales ca are la randul ei o fiica de 30 de ani: „Colegii mei mai tineri isi doresc mult mai repede sa avanseze profesional fata de generatia mea. Le transmit sa se astepte la multe provocari si sa fie foarte adaptabili.”

Dupa orele de birou, Mihaelei ii place sa isi petreaca timpul in parc cu colegele de la banca, alaturi de care a legat o stransa prietenie. Ii place Deva, orasul in care locuieste, pentru ca e cochet si primitor, dar si pentru ca la fiecare pas poti sa intalnesti pe cineva cunoscut: „Imi place sa calatoresc, imi place sa citesc carti de dezvoltare personala, dar si sa ma uit la filme documentare. In weekenduri mergem la tara, la casuta noastra de acolo, sau facem plimbari in aer liber. Iar in concedii ne place sa mergem la mare, in Romania, pe plaje linistite. De cate ori am ocazia vizitez Sibiul, sau merg la Bucuresti, la fiica mea.”

 

Draga noastra Mihaela, suntem bucurosi ca faci parte din #OameniidelaBanca si iti admiram profesionalismul si atitudinea pozitiva. ☺️ Cu tine in echipa simtim ca ne gasim echilibrul. 🙏

 

BT EXTRA – intrebari extra pentru #OameniidelaBanca!

 Ce ai face daca te-ai putea intoarce in trecut?

„M-as intoarce in Roma, orasul pe care il iubesc cel mai mult si in care m-am simtit inconjurata numai de frumos”.

 

Ce ai face cu banii daca ai castiga la loto?

„Cu siguranta as ajuta oamenii cu probleme medicale. Cealalta parte i-as folosi pentru familie”.

 

Care ar fi cea mai importanta lectie invatata de la parinti?

„Sa fii cinstit in asa fel incat sa pui capul linistit seara pe perna”.